ISTORIA ŢĂRII OAŞULUI ŞI A ŢINUTURILOR SĂTMARULUI - part 2
Continuitate
româneasca, Misterele cetatii dacice de la Malaia Kopania !
Săpăturile arheologice din
Ţara Oaşului , de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod si Sanislău au
scos la lumină relicve care atestă existenta vieţii umane în
această regiune încă din Paleolitic. Mai recentele săpături
arheologice de la Căuaş au dezvăluit ruinele unei aşezări
preistorice fortificate, care datează de la începutul epocii
fierului. Prin metoda geomagnetică sa evidenţiat existenţa a 130
de case şi a unui sistem de fortificaţii defensive, extrem de
sofisticată pentru acele vremuri. Săpăturile făcute în incinta
aşezării au scos la suprafaţă printre altele, cinci statuete
zoomorfe, patru tauri şi un vas de ceramică. Aşezarea a fost
datată ca vechime în urmă cu 3500 de ani. Tot în această zonă,
în anul 1982, la Hotoan, comuna Căuaş, sau descoperit un numar de
500 de monede dacice de argint, care se pare, că, o parte din ele au
disparut, sau, au fost facute pierdute.
În localitatea Medieşu Aurit,
localitate aflată la 22 km de municipiul Satu-Mare s-a descoperit
cel mai mare centru de olărit din Europa. În urma săpăturilor
efectuate şi a măsurătorilor geomagnetice au fost identificate un
număr de 100 de cuptoare dacice, răspândite pe o suprafaţa de 30
de hectare, vechi de peste, 2000 de ani.
Cuptor
dacic de la Medieşu Aurit
Ceramica
dacică Bobald, Carei
Cuptoarele erau folosite la fabricarea
vaselor pentru provizii, aceastea având un diametru considerabil, de
peste doi metri
Tot aici în anul 1903 au fost
descoperite , pe câmp, un număr de 107 de monede de argint.
Se pare că aici a existat o
comunitate dacică puternic dezvoltată din punct de vedere economic,
cu un centru meşteşugăresc impresionant. Acestă comunitate dacică
devenită valahică va stăpâni, timp de 1000 de ani aceste
ţinuturi, pâna între anii 1205 – 1215 când cu ajutorul regelui
maghiar Andrei al II-lea (1205 – 1235), cetatea şi ţinutului
Medieşului Aurit (Megyes) vor fi luate de la români şi trecute ca
donaţie unui nobil maghiar. Acest fapt este dovedit, ulterior, prin
existenta unor documente papale emise
în anul 1377, atingător de cetatea şi districtul Medieşului
Aurit. În urma cererii unei nobile doamne Caterina, văduva
răposatului Simion se menţionează că cetatea şi districtul
Medieşului fuseseră odinioară proprietate a românilor, cândva
înaintea celui de-al patrulea Conciliu General de la Lateran (1
noiembrie 1215) .
Recent arheologii sătmăreni
şi cei ucrainieni au efectuat săpături la cetatea dacică de la
Malaia Kopania, descoperită recent şi aflata la 20 km de graniţa
cu Romania. Aici sa descoperit una din cele mai mari cetăţi dacice
din zona, aceasta întinzându-se pe o suprafaţă de circa 3
hectare. In vecinătatea ei , pe vârful unui deal, au fost
descoperite 70 de morminte dacice.
Cimitirul de la Malaia Kopania este cel mai mare cimitir
dacic descoperit
până în prezent.
Conform şeful Secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Judeţean Satu
Mare, Robert Gindele: „Este
vorba despre un cimitir de incineraţie, în care am descoperit până
acum zeci de morminte.
Defuncţii au fost puşi pe rug, osemintele calcinate depuse în urne
şi îngropate în pământ. În mormintele
de femei au fost descoperite bijuterii, fibule, catarame, inele şi
verigi, în timp ce în mormintele bărbaţilor au fost descoperite
arme, printre care şi unele foarte spectaculoase, precum spade
îndoite, o armă specială numită sica – un fel de sabie cu un
singur tăiş, pinteni, vârfuri de lance şi alte obiecte.
Descoperirea
este cu atât mai importantă cu cât ritualul de înmormântare al
dacilor este foarte puţin cunoscut, la Malaia Kopania
descoperindu-se mai multe morminte decât au fost descoperite
vreodată în tot arealul Marii Dacii!”.
Mormintele
datează din perioada lui Burebista,
fiind descoperită şi o monedă grecească din argint din acea
perioadă. Până acum, în cetatea de la Malaia
Kopania
au mai fost descoperite şi urmele unui atelier de turnat fier,
inclusiv bucăţi de fier neprelucrat care urmau să fie topite, o
monetărie şi un atelier de confecţionat râşniţe pentru
măcinatul grâului.
Ziduri masive ale cetatii
Tot în perimetrul
cimitirului dacic au fost descoperite şi obiecte de aur, un colan
şi o brăţară. Colanul era purtat la gât, fiind alcătuit din
trei sârme groase de aur şi capete de îmbinare lucrate foarte
minuţios. Greutatea bijuteriei găsite este de circa 400 de grame;
probabil că în starea completă depăşea un kilogram. Brăţara
este ornamentată prin şiruri globulare şi are o greutate de peste
70 grame.
În
cele 6 morminte dacice intacte au mai fost descoperite catarame de
centuri, săbii, vârfuri de lance, zăbale cu psalii, pinteni de
călărie. Cataramele impresionează prin executia lor cu decoruri
vegetale şi animale.
Este posibil ca această cetate dacică
să fie mult căutata, Dacidava, cetate poziţionată de către
Ptolemeu, în nord-vestul ţării.
Ţara Oaşului şi ţinutul Sătmarului
nu au fost ocupate de către romani, rămânând libere şi
independente, conduse de dacii mari; populaţia de aici
interacţionand în decursul timpului cu tăvălugul popoarelor
migratoare.
La sfârşitul secolului al IX-lea şi
începutul secolului al X-lea, regiunea a facut parte din Voievodatul
lui Menumorut, care a avut cetate de scaun la Satmar (Castrum
Zotmar), cucerită de către maghiari după lupte sângeroase care au
durat trei zile, dupa cum menţionează Cronicarul Anonim, datare
aproximativă în anul 905.
Vechile Letopiseţe Românesti atestă
existenţa acestei „ţări” (Simeon Dascălul, versiune după
Cronica lui Grigore Ureche). Oaşul
este una dintre primele formaţiuni prefeudale româneşti
,menţionată
în cronicile maghiare la începtului secolului al XIII-lea, ca
formaţiune administrativă de sine stătătoare - comitat, cu toate
că este cea mai mică "Ţara" din Ardeal. ( "Districtus
seu contrata AVAS"
).
În anul 1006 în jurul
oraşului Satu-Mare (Catrum Zotmar), regina Ghizela (985 – 1060) ,
soţia lui Stefan I (977 – 1038) a aşezat primii colonişti
teutoni. Imediat în aproprierea oraşului Satu-Mare vor fi aşezati
colonişti germani care vor înfiinţa localitatea Mintiu (din
maghiarul Nemeti = nemţimea). Numele localitatii în limba româna
va fi preluat din a doua parte a cuvântului maghiar “meti” şi
adaptat limbii româneşti “mintiu”. Tot la fel vor mai fii
botezate cu acest nume şi alte localităţi care au fost colonizate
de către saşi, precum : Mintiu din Jud.Bistriţa – Năsăud,
Mintiul Gherlii, jud.Cluj şi Mintia, Jud.Hunedoara. Ambele
localităţi,
Sătmar şi Mintiu vor fi ridicate la rangul de oraşe regale,
existând independent una de cealaltă. Abia la 29 decembrie 1712,
cele două oraşe se vor uni sub numele de Sătmar – Mintiu
(Szatmar-Nemeti).
Între anii 1141 – 1162 în
timpul regalităţii lui Geza al II-lea
vor mai fi aduşi coloni saşi care vor fi aşezaţi în zona
oraşului Satu-Mare, cu scopul apărării cetăţii şi a graniţelor
estice. În această perioadă este atestată prima localitate din
Ţara Oaşului, satul Tur, localitate aparţinătoare azi de Negreşti
Oaş. Aşezarea este menţionată într-un act de donaţie al regelui
maghiar: „mănăstirea
slăvitei născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Maria, pe
care a întemeiat-o comitele Kulchey < la
origine probabil, Culcean>
lângă răul Someş,…Tur, al căror prim hotar se îndreaptă cu
Bechy prin râul… Sebespatak la izvorul lui Ered şi … dealul…
de acolo pe lângă Talnok, < Talna
- afluent al râului Tur)
de acolo la Filesd”
În jurul anului
1169 sunt menţionaţi fii lui Paul, Ieronim şi Corneliu din ţinutul
Sătmarului în urma unui conflict survenit între aceştia şi
călugării unei mănăstiri situată pe malul răului Someş :’’
După
moartea, …. Regelui <Geza> fii lui Paul, Ieronim şi
Corneliu, fiii maiei, au alungat din mănăstire pe abate, au pustiit
mănăstirea şi au jefuit-o de toate bunurile. Drept acea domnul
Luca, episcopul de Strigoniu, i-a afurisit şi cu voia regelui
Stefan, fiul lui Geza, a facut ca ei a fie cunoscuţi ca afurisiţi
în tot regatul ‘’ (Documente
privind istoria României din veacul XI, XII si XIII). Care a fost
cauza neîntelegerilor survenite, mai mult ca sigur pretenţiile
financiare ale abatelui faţa de supuşii lui. În acelaşi document
apar şi numele a catorva sate din ţinutul Satu-Mare : Tur,
Apa, Iazul, Sard, Hodoş şi Zerend. După doisprezece ani de la
aceste evenimente, în anul 1181, Petru şi Konchi, fii lui Petru şi
Achileus, fiul lui Achileus, fug pe de moşia mănăstirii în nordul
ţării, probabil în Ţara Oaşului. Urmare acestui gest, regele
Bela III i-a masuri pentru prinderea lor şi aducerea înapoi la
mănăstire. Interesant este numele unuia dintre tăranii revoltati,
Achileus, nume de origine greco-romanică.
De altfel în documentele maghiare va mai aparea frecvent şi numele
Antonius, purtat frecvent de bastinaşii transilvăneni, dovadă a
origini lor latine.
Tot în anul 1181
este prima atestare documentară a existenţei comitatului Satu –
Mare, in fruntea căruia era comitele Nicolae.
În jurul anului
1199, Maramureşul şi Ţara Oaşului sunt menţionate ca şi
terenuri regale de vânătoare ale regelui maghiar Imre (1196 –
1205).
Comitatul
Sătmarului
Comitatul Satu-Mare şi
oraşul Satu-Mare vor cunoaşte o puternică dezvoltare economică şi
administrativă în secolul XIII - XIV, obţinând o serie de
privilegii regale în anii 1230, 1264 si 1291 când primeşte dreptul
de a oraganiza în fiecare zi de lunea târg.
În timpul invaziei mongole
din anul 1241, cetatea de pământ a oraşului Satu-Mare a fost
distrusă de către mongoli.
Dezvoltarea oraşului şi
facilităţile economice şi comerciale vor atrage ţărănimea care
dupa încercări nereuşite de a pătrunde şi a se aşeza în zona
oraşului,oraş regal închis, vor primi abia în anul 1332, dreptul
de se stabili în zona, contribuind ulterior la cresterea economica a
oraşului şi ţinutului.
Cornel Bîrsan - Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu