Ahtum, Voievodul Banatului (cca. 1000 – 1028/30)
Una dintre cele
mai bune dovezi ale faptului că
maghiarilor le-a trebuit sute de ani până să cucerească, să
ocupe şi să coordoneze Transilvania, a fost existenţa
Voievodatului Banatului, acel voievodat al lui Gelu, condus de
descendenţii lui până în anul 1030 şi apoi după.
Voievodatul se
întindea de la Mureş până la Dunăre, pe axa nord – sud şi de
la Olt până la Tisa, pe axa est – vest, ocupând un vast
teritoriu care îngloba Banatul (inclusiv cel sârbesc şi unguresc),
parte din Crişana şi parte din Oltenia.
Conducătorul
acestui voievodat se numea Ahtum, după unii istorici Actum sau Ohtum
şi a domnit între anii cca. 1000 – 1028/30, având reşedinţa la
Morisena (urbis Morisena – oraşul de pe Mureş).
Informaţiile
despre el ne parvin din cronica lui Anonymus şi Legenda vita Sancti
Gerardi ( Legenda vieţii Sfântului Gerald).
Legenda vita Sancti Gerardi
,,În zilele
acelea, era în oraşul Morisena un oarecare voievod (princeps) cu
numele Ahtum, foarte puternic, care a fost botezat în oraşul
Vidin după legea grecilor. Acesta era foarte slăvit în virtutea şi
puterea sa (...). De aceea întrecea pe rege în mulţimea ostaşilor
şi nu-l prea lua în seamă. Avea chiar o mulţime fără număr de
cai neîmblânziţi, afară de cei îngrijiţi şi păstraţi de
slugi acasă. Ale sale erau şi turmele nesfârşite care toate îşi
aveau păstorii lor anumiţi, de asemenea avea şi moşii (allodia)
şi curţi (curiae). Şi-a întins puterea sa peste sarea regească
ce cobora pe Mureş, punând în porturile acelui râu, până la
Tisa, vame şi paznici şi a pus vama asupra tuturor”.
Pe fondul
încoronării ca rege al Ungariei a lui Ştefan I şi a trecerii
acestuia la catolicism, se pun bazele organizării statului şi se
adoptă catolicismul ca unică religie în regatul maghiar. Această
decizie a regelui maghiar va genera în decursul a peste 1000 de ani
veşnicile lupte dintre maghiarii, saşii şi secuii de rit apusean
şi românii ortodoxi din întregul spaţiu carpatic. Ciudat este
faptul istoria nu ne spune care a fost motivaţia trecerii lui Ştefan
I la catolicism, deşi a fost iniţial botezat ortodox de către mama
lui, şi care i-au fost avantajele trecerii la catolicism, ţinând
cont că trei sferturi era valah!
La data când
Ştefan a urcat pe tronul Ungariei, maghiarii nu cuceriseră, în cei
100 de ani (905 – 997), în Transilvania, decât Voievodatul lui
Menumorut, o fâşie de teren cuprinsă între nordul Mureşului şi
până la limita actualului oraş Satu–Mare, restul teritoriului
fiind ocupat central de Voievodatul lui Iuliu, pe lângă care
gravitau voievodatele şi cnezatele româneşti din Ţara
Maramureşului, Ţara Năsăudului, Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului,
Ţara Amlaşului şi Ţara Haţegului. Al doilea voievodat puternic
organizat era cel din Banat, condus de către Ahtum.
Motivaţia
istorică a faptului că maghiarii nu au reuşit să ocupe
Transilvania între anii 905 şi 997 a fost modul lor de viaţă
nomad şi permanentele expediţii de jaf îndreptate împotriva
occidentului şi a imperiului bizantin. Acest lucru este foarte bine
clarificat de către Paul Lendvai, în cartea sa: “Împrejurarea
că Geza după cum ne relatează Thietmar de Merseburg, se considera
destul de puternic şi de bogat ca să aducă jertfe mai multor zei
nu face că faptul schimbării de registru să schimbe ceva. Sub
conducerea sa de un sfert de veac (972-997) poporul a fost salvat de
la pierire. Renunţarea la modul de viaţă nomad a fost definitivă.
Ceea ce s-a petrecut în Ungaria în cele câteva decenii de după
lupta de la Lechfeld <955> nu a fost alceva decât un miracol
al istoriei. Din uniunea tribală a nomazilor călări s-a născut
repede, chiar dacă nu fără chinuri, un regat creştin”.
În această
situaţie, regele Ştefan I hotărăşte începerea unui proces de
cucerire a Transilvaniei şi de convertire a populaţiei schismatice
(ortodoxe) la religia catolică, proces ce va dura până în jurul
anilor 1370 -1380. Ocuparea Transilvaniei de către maghiari a fost
un proces de durată, plin de conflicte, războaie sau revolte ale
populaţiilor ocupate.
Urmare a
creştinării lui Ştefan I, Ahtum îşi reconfirmă religia în urma
unui nou botez fastuos, oficiat la Vidin. În anul 1002 fondează o
mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Ioan Botezatorul în
imediata apropiere a capitalei lui Morisena.
Pe fondul
dorinţei de expansiune a maghiarilor, în anul 1003 apar primele
conflicte militare dintre Ahtum şi regele maghiar. Să ne amintim
faptul că în anul 1002, tot pe fondul încercării de a prelua
voievodatul Iulian de către maghiari, izbucnesc conflictele dintre
Iuliu Procui II, aliat cu nepotul său Iuliu cel Tânăr şi coroana
maghiară.
Ca răspuns la
intenţia regelui maghiar de a controla voievodatul, Ahtum blochează
transportul sării către Ungaria, care se făcea la acea vreme
navigabil, pe râul Mureş, solicitându-i regelui maghiar să
plătească taxă pe sare. Acest
conflict va dura în jur de 25 – 28 de ani (!).
Mai mult ca
sigur că acest conflict nu a fost doar unul diplomatic. Ştefan I va
încerca în decursul timpului eliminarea voievodului şi ocuparea
ţării, dar nu va reuşi.
În anul 1028,
după unii istorici 1030, regele maghiar îl va însărcina pe
Chanadinus, un alt nepot al lui Glad, aflat şi el în conflict cu
Ahtum, să pătrundă în Banat în fruntea unei oşti maghiare.
Prima luptă
dintre cei doi se da undeva în apropierea râului Tisa: “se
făcu zarvă mare şi larmă şi ţinu războiul până la amiază şi
căzură răniţii de amândouă părţile mulţi. Iar oastea lui
Chanadinus se ascunsese fugind în desişurile din Kukuner şi în
Szoreg şi în tot ţinutul Kanizsa până la Tisa”.
În
urma victoriei, Ahtum va porni în căutarea Chanadinus, dar acesta
reuşeşte să-şi regrupeze fortele: “...
iar Chanadinus în acea noapte tăbărî într-un deal, pe urmă se
cheamă Oroszalmos. Iar Achtum îşi aşeza tabăra pe o câmpie,
anume Nagyenez .... <în
cursul nopţii însă soldaţii lui Chanadinus>
năvăliră asupra oştii lui Ahtum, care stătea pe câmp şi o
făcură să dea dosul. Iar Achtum fu ucis pe câmpul de bătaie de
oastea lui Chanadinus şi, luându-i capul, îl trimiseră craiului
şi luară în acea zi dobândă multă şi se bucuraseră foarte, că
pierise duşmanul craiului”.
În urma
bătăliei şi a reuşitei lui, Chanadinus primeşte în dar de la
regele Ştefan I cetatea Morisena, pe care o rebotează Cenad (după
numele lui), localitate care există în jud. Timiş şi în ziua de
azi.
Interesant
este faptul că voievodatul nu va intra în stăpânirea coroanei
maghiare, acesta fiind condus Chanadinus, cu obligaţia aceptării
suzeranităţii maghiare. Mult timp după acest eveniment mai sunt
menţionaţi şi alţi membrii ai familiei lui Achtum, care vor
deţine mici proprietăţi în Banat.
Ocuparea
efectivă a Banatului de către maghiari se va face abia peste 150 de
ani.
Cornel Bîrsan - Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu